IOANA

Ai avut vreodata curaj sa te uiti in jur ? Ai vazut vreodata cu adevarat cine cade prada sortii si de ce nu toata povestile au happy end? Stiu ca tu ii critici pe cei ce stau cu mana intinsa, copii fiind cersesc,avand in spate povesti de necrezut.Ai mii de fitze si figuri, te imbraci dupa ultima moda, dar fratele tau n-are bani de-o paine, tu iti iei ultimul model de BMV si dai drumul la o manea sa te aline sau te dai mare rap-er si la chefuri o arzi pe manele cu vagabonzii. Dai de pomana cand iesi de la biserica, “vai am facut o fapta buna”.

E atat de simplu sa ii vezi pe cei ce lupta in strada pentru o viata mai buna, dar tot atat de simplu treci zilnic pe langa ei.

Ai viata ta, iesi in fiecare zi la o cafea, un suc , o pizza cu amicii,o plimbare,un whisky cand parintii nu-s acasa.Mai bagi ceva in vena in discoteca sa fii high’, hai uita-te in jurul tau acum si iesi din globul de cristal pana nu va fi prea tarziu.

Nu stiu daca o sa va ajute la ceva ceea ce va voi povesti eu in post-ul asta, dar cu siguranta veti privi oamenii din jurul vostru cu altii ochi sau macar veti descoperi ca exista si altfel de oameni.

Cu totii cred ca am avut relatii cu persoane apropiate ca varsta,ma refer la acel gen de relatii in care totul este roz, ne intelegem bine, nu prea exista certuri, toata lumea e in al 9-lea cer de fericire, etc, relatii pe care eu le numesc de suprafata.

Dar nu stiu cati dintre voi au avut parte de o relatie profund,acea relatie in care nu e nevoie de cuvinte pt ca celalalt iti anticipeaza gandurile si va intelegeti din priviri. Din experienta va spun ca astfel de relatii nu le veti construi niciodata cu baieti sau fete care au numai note mari, haine mereu aranjate, parul aranjat,machiate, tzepi in fiecare zi,fitze, tupee si gesturi cool, genul barbie girl sau ken boy.

O relatie de lunga durata se bazeaza pe iubire, respect si incredere. Sa va dau un exemplu: ea are vreo 16 ani, el 20,aparent veti zice ca nu va dura,ea de-abia intra la liceu, el primul an la facultate, tentatii destul de multe in ambele parti.La inceput tineau foarte putin unul la altul,dar pe masura ce ajungeau sa se cunoasca,aproape ca au ajuns sa fie de nedespartit.El era tipul cunoscut de toata lumea,respectat,care a crescut printre golani si tigani, genul de baiat care face mii de combinatii si a fost cu zeci de fete, ea-fata cuminte de la etajul 2,copila inocenta care atragea toate privirile.Erau diferiti si totusi se potriveau pentru ca au avut incredere unul in altul.El stia sa zica exact cuvintele pe care ea le vroia sa le auda, stia sa vina cu o floare,nu uita cand erau zile importante si avea grija ca ea sa nu pateasca nimic,chiar daca el era departe.

Multi au vrut sa se bage intre ei, cred ca auzise amandoi zeci de varinate si scenarii, unii veneau chiar cu “dovezi”,toti vroiau ca ei sa se desparta din diverse motive.Chiar daca e mai iesea cu cate o tipa (avea grija sa nu intreaca masura si sa faca din asta o obisnuinta), prietena lui nu se supara , ea stia ca doar la ea tine, iar restul sunt” de consumatie”,pentru ca el, ii dovedise de nenumarate ori cat de mult tine la ea si nu erau minciuni.Probabil ca alte fete s-ar fi suparat sau s-ar desparti daca prietenul lor ar face asa ceva, dar ea nu, intelegea ca iesea cu ele,pentru ca in final sa le fie tot lor bine,indiferent de fapte, sentimentele conteaza.

Chiar daca erau impreuna de mult timp, de fiecare data cand se vedeau inima incepea sa bata mai tare, in aceasta relatie, monotonia si rutina nu aparuse niciodata,iar comunicarea era pe primul loc.

Dupa parerea mea astea is relatii care dureaza si care cu adevarat merita, e important ca fiecare sa stie cand sa cedeze si sa existe un echilibru.

A inceput acum vreo 3 ani, povestea asta nu va avea sfarsit niciodata,nu-mi vine sa cred cat de repede au trecut anii, cat de mult s-au schimbat toti si toate,insa textele raman mereu acelasi.

Eram in tabara,iar deasupra noastra erau multe elicoptere militare care se invarteau pe acolo,dar niciodata nu credeam ca voi ajunge si eu intr-un astfel de elicopter. Cat timp am stat acolo, prin tabara si pe plaja se plimbau tot mai multi soldati, profesorii ne spuneam ca se ocupa cu supravegherea noastra, ca e o noua lege etc. Ei pareau baietii de treaba, adica intrau in vorba cu noi,isi mai dadeau cu parerea, lucruri de astea marunte.

A venit si momentul plecarii noastre acasa,eram bucuroasa ca in sfarit scap de sentimentul ala de urmarire , dar imi parea rau ca vacanta s-a terminat asa repede.

Dupa aproximativ o luna de la intoarcerea mea din tabara, primeste mama un plic acasa.In el scria ca trebuie sa se prezinte urgent cu mine la cea mai apropiata unitata militara.Am ramas surprinsi toti si nu am vrut sa ne ducem la inceput, dar pentru ca plicul mai venise si la alti colegi am hotarat sa mergem cu totii sa vedem ce vor de la noi.

Nu cred ca am sa uit vreodata, acea camera rece si toata alba, care nu avea decat 2 scaune si un geam, aici ne-a lasat pe toti sa asteptam.Intre timp pe parintii nostrii ii dusese in alt loc sa discute cu ei,noi am stat in tot acest timp singuri acolo,eram vreo 15, 5 fete si 10 baieti,toti de aceeasi varsta si toti fusesem in aceeasi tabara. Cand au iesit ai nostrii de acolo erau palizi si de-abia se mai tineau pe picioare.Dupa aia ne-a luat pe noi sa ne vorbeasca.

Alta camera rece, de data asta albastra,cu un birou mare, iar dupa el,un general gras si rosu in obraji.Ne-a tinut un discurs foarte sobru,prin care ne*a facut sa intelegem ca suntem datori tarii noastre.Eu nu prea il intelegeam,ce legatura am eu cu tara, is minora nene, ce mai vrei si tu ?

Nu ne-a mai tinut mult pe jar si ne-a zis ca am fost alesi dintre toti cei 350 de copii din tabara de la Navodari pentru a fi incorporati in divizia pt juniori a armatei.Am ramas toti cu gura cascata,adica,stai un pic,noi aveam 14-15 ani ! Ce sa cautam noi acolo ?!

Am facut si legatura, toti soldatii aia, care ’’ ne supravegheau ’’ , de fapt ne analizau si datorita lor am ajuns noi aici.

Bineinteles ca niciunul din noi nici nu vroia sa auda,la varsta aia sa fie in armata, sa faca sectoare, sa spele pe jos, sa se trezeasca numai la 6 dimineata ,cand aveam o multime de chefuri pe lista.

Ne-am schimbat repede punctul de vedere cand ne-a zis si avantajele acestei incorporari,care erau de nerefuzat,iar singur lucru pe care noi il aveam de facut era sa venim la antrenamente,parea usor, mai ales ca ne mai lua si de la scoala, iar absentele erau motivate.

Dupa ce am mai vorbit noi cu el, ne-a lasat sa ne luam ramas bun de la parintii, pe ei deja ii pusese sa semneze ca sunt de acord ca noi sa ramanem acolo,doar ca ai nostrii nu ne-am zis niciodata de ce au semnat :daca nu erau de acord,ne omora si pe noi si pe ei.

Din acel moment viata mea s-a schimbat.In unitate,este adevarat,stateam cel mai bine,eram oarecum protejati,nu faceam sectoare, nu spalam nimic.

La inceput mergeam la cursuri,luam notite, invatam despre cei mai mari criminali, am luat-o de la zero cu engleza,franceza, germana,spaniola si rusa.Era bine, profesorii erau mult mai diferiti de cei de la scoala, mate nu aveam decat vreo 2 ore pe saptaman, chimie nu, fizica 2 ore, era relaxare, pana cand am inceput antrenamentele.

Ne*au dus in mijlocul muntilor, intr-o cabana fara lumina si aici am inceput cred ca cele mai dure antrenamete.Alergam in fiecare dimineata cate 8 km pana la alt refugiu, iar daca vroiam sa bem apa din vreun parau nu aveam cum pentru ca toate erau otravite, in urma noastra mereu erau cate 6-7 caini, impreuna cu alti soldati.Noaptea ne scotea la vanatoare, mergeam in grupuri de cate 5 oameni pe poteci de munte,ne puneam fel de fel de obstacole,capcane de ursi si lupi,gropi in care daca faceam prostia si cadeam ne lasa pana dimineata,mancare nu ne dadea aproape de loc,3 zile pe saptamana, martea,joia si sambata ne trimitea in padure cu un cutit sa ne cautam singuri de mancare.Asa am ajuns de stiam toate radacinile copacilor si toate vagaunile,pana cand…

Daca va place povestea si vreti sa cititi si continuarea,astept parerile voastre prin commenturi sau pe mess.

Ca sa sincera , niciodata nu am inteles de ce skaterii isi zic unii altora ca sunt “blana”.Desi in urbea noastra miscarea nu prea e dezvoltata , adica nu prea exista oameni care sa faca skate adevarat,in Bacau si in Piatra am vazut baieti care chiar stiu “sa atinga cerul”,tot aici am aflat si de existenta unei reviste de acest gen.Ea mai contine si graff-uri atat din Romania,cat si din alte tari.

Ea se numeste “Blana” si este deja la al treilea numar,cu toate ca mi s-a spus ca o gasesc la chioscurile de presa,eu nu am dat de ea, poate voi aveti mai mult noroc sau o puteti gasi pe net la adresa:www.revistablana.ro

Vine un moment in viata cand ai impresia ca totul in jurul tau se darama si ca pica cerul pe tine.E acel moment cand toate ies pe dos, cand nimic nu*ti merge si parca tot te afunzi fara sa ai vreo cale de scapare.Iti pierzi orice speranta si te uiti in jur.Sunt oameni care observa si care nu observa ce se intampla cu tine.Vin multi cu sfaturi,buni prieteni, incearca sa te ajute, dar tu nu ai curaj sa-ti spui adevarata poveste nimanui si preferi sa iei o atitudine super cool si sa te prefaci ca n-ai nimic, ascunzand totul sub un zambet fals.

Ce poti sa faci? Sa bei o bere si inca o bere si inca o bere, pana uiti de probleme.Dar vezi tu, cand te trezesti, ai exact aceeleasi probleme.

Te intrebi oare unde sunt toti acei oameni pe care i-ai ajutat cand le-a fost greu si care acum au uitat de tine?

E simplu, in astfel de momente vezi cine e alaturi de tine si care iti sunt adevaratii prietenii,care au puterea sa te vada dincolo de aparente.

           Nu stiu ce*mi veni in minte pe moment,dar ma saturasem sa ascult ora de ora cum stimata nostra d.prof,ne zicea ca ea nu e platita de n ori pt a ne explica de n ori , sau pentru a raspunde intrebarilor nostre de n ori. Vesnica placa o ascultam de vreo 2 ani si sincer cam toti ajunsesem in pragul disperarii,in fiecare oara acelasi cuvinte.

        Pe la inceputul clasei a 8-a ,stateam in ultima banca,si ma uitam fix la ea. In mintea mea se conturau deja cateva faze pe care cu o prea mare placere si satisfactie le*as fi pus in practica.O si vedeam pe profa intinsa pe un pat de psihiatrie , bine legata si ingrozita de frica… Avem un chef nebun sa-si smulg fiecare unghiuta cu un patent…Sa-i crestez adanc trupul cu un cutit prea bine ascutit,sa pun sare acolo si sa o presez bine de tot sa-i intre in suflet…apoi,fiecare firisor de par din capsorul ala al ei sa-l ard c-o lumanare…sa fie cheala,iar acolo pe chelia aia sexy de tot sa picur niste ceara aromata,poate ar fi mers si putin arsa pielea capului cu un aprinzator ceva…

       Dar sa ne intoarcem la spenditul trupusor…prospat crestat…mmmm…mirosul ala de sange..deja il simt…e de-a dreputul provocator si incitant in acelasi timp… Am cateva idei in minte…I-as mai lipi genele cu Picatura…buzele alea subtiri de baba i le-as intepa de mii de ori cu un bold…asa… sa-i aduc aminte de toti cei de “n” scosi din ea…Pe obraji i-asi pune numai pioneze…indesate la maximum…iar sprancenele…hmmm,ar fi prea usor dak asi fi smuls fiecare firicel cu un cleste.

     Ma hotarsem intial la asta,dar mi s-a parut mai fain intai sa i le conturez cu un cui ,asa ca sa le dau o forma,apoi sa incep pensatul definitiv,cu un arzator. Degetele de la maini le-asi fi indreptat cu un ciocan…si la picioare hai sa ziceam ca ar merita acelasi tratament…dupa asta parca m*ar bate gandul sa le tai cu un ferestrau manual. Picioarele…niste urme cu un fier infierbantat nu ar strica deloc…ar fi chiar prea trendy pt o fustita mini… De pe burta asi taia cate o suvita de carne …pana la oase…dar cred ca ar pierde prea mult sange si ar muri …. asa usor…nu se poate…

      Totusi hai sa incercam ….macar cateva asa de aspect fizic uimitor.Pe maini acum.Incepem cu o gaura in cot,apoi continui sa-i dau niste gauri in mana cu masina de dat gauri.Arata destul de bine pana cum…Parca ar fi o stropitoare… Toata munca asta a mea a fost oprita de o banala sonerie de pauza…Dar ….hm…profe mai sunt…idei destule..

PS: NU-S NICI SATANISTA ,NICI ROCK-ERITzA,MIE DOAR IMI PLACE SA SCRIU…SA COMPUN….ORICE…

Expozitia: Calatorie intr-o viata anonima

Durata: Perioada sederii omului pe Pamant            

         Imagineaza-ti ca mergi pe o strada care se continua mai incolo de orizontul tau,iar pe de-o parte si de alta sunt vitrine care surprind oameni in fel de fel de ipostaze.Prima data vezi un copil  care se naste perfect sanatos si care se bucura de niste parinti minunati.Intr-o alta , o mama isi omoara copilul nou-nascut. In partea cealalta zaresti un cuplu care se uita cu ochii in lacrimi la copiii care se joaca in parc,stiind ca niciodata nu isi vor putea privi proprii copiii facand acelasi lucru.        Mergi mai departe ajungand intr-un loc in care viata a trecut cu cativa ani peste protagonistii primelor vitrine.Intr-o vitrina  ti se infatiseaza un prichindel care sta cu mana intinsa la trecatorii din fata bisericii,intr-o alta un elev care isi face temele dintr-un scaun cu rotile uitandu-se cu team in jur. Pe partea celalata a soselei vezi o aniversare plina de dulciuri,baloane si invitati,iar langa acestia stau la o gura de canal sperand sa se incalzeasca mai multi copiii ai strazii. Ochii le sunt tulburi,poate de grij,de suparari,de nevoi…