Dupa o saptamana de relaxare totala, e timpul sa revin si eu pe Terra, nici nu-mi fac bine aparitia si peste ce dau: o saptamana mult prea incarcata pt mine.Nu o sa mai am timp de nimic, dar ceea ce ma enerveaza este ca lucrurile pe care trebuie sa le fac nu depind in totalitate de mine. Scoala , de data aceasta va fi “o joaca”, de fapt e singura care e cat de cat mai organizata fata de restul zilei,am inceput de azi cu deplasari lungi si obositoare.Dupa toate astea cam in fiecare zi o sa urmeze mese de alea plictisitoare in care n-ai ce face, dar trebuie sa asculti anumiti oameni vorbind de niste chestii care pe mine oricum nu ma intereseaza, nu depind de decizia mea, cel putin momentan si cu care eu chiar nu am nici o treaba. Cred ca cel mai plictisitor e sa stai sa te uiti la altii cum vorbesc, sa astepti sa treaca timpul, numarand secundele in gand,nu doresc asta nimanui.Partea proasta e ca nu am timp pentru mine absolut deloc, acasa azi am stat mai putin de o ora si dupa toate astea a doua zi trebuie (cat urasc cuvantul asta) sa ma trezesc la 6 sau la 7 sa ma mai duc si la scoala, sa mai suport si acolo cate un profesor antipatic,eventual sa mai si scoata la tabla sau sa dea test,aiurea tare. Ar fi bine daca si zilele urmatoare ar decurce la fel, fara alte modificari.
Mai simplu: vreau weekend si vacanta!
ps1: nu vrea nimeni sa ma inlocuiasca de luni pana vineri?
ps2: din viteza am sters ultimul post, ala “back”. scuze
Ma uitam acum cateva minute la poeziile pe care le-am scris cu vreo 3-4 ani in urma si vroiam sa vi le amintesc si voua, in caz ca nu le stiti.Is unele din preferatele mele.
A fost odata
M -au luat cu ei
Sa invat totul despre ei,
Mi-au furat copilaria
In adanc razboi m-au bagat
Si au semanat in jur doar
Spini in inimi
Razboi in sange,
Iar in suflet doar rechini.
Cu ei s-ajung sa simt
Frigul neajunsului
Gerul prin oase rascolind
Vulturi din cadavre ciugulind
Mirosul sangelui…
Sa vad
Tradatorii cum mor
Sa omor pt lipsa
De respect.
Sa pot sa inghet
Oameni cu privirea
Sa raman in picioare
Cand totul in jur cade.
Sa sper cand
Nu exista sperante.
Nu credeam c-o voi face
Dar le strig acum tare
Sa auda unde or fi fiecare:
’’-Va multumesc!’’
6 gloante
Stai si tu acum in genunchi,
Da… Implora iertare
Varsa lacrimi
Umileste-te in fata mea!Vino-n genunchi pe spini
La mine ca te astept
Te-astept aici iubite,
Te-astept…
Te-astept cu 6 gloante
Si nu-mi sunt de ajuns
Te astept cu ura
Si cu sete de nefast,
Te-astept sa ajungi cu lacrimi.
Imi ceri acum ,
Eu, sa privesc catre noi?
Nu a fost , nu va mai fi,
Ai fost doar tu,
Am fost doar eu…Inchid ochii si apas
Pe tragaci in partea dreapta
Sa simti durerea
Dar nu-i deajuns,
Pentru tine-i mult
Prea bun si Iadul…
Nu-mi pare rau,
Nu-mi provoci mila,
Nu meriti nici macar
Efortul…
Dar te scutesc iubite,
Scutesc lumea
De un tradator,
Scutesc si Raiul
De un rauvoitor.
Apas in gol acum,
Gata…
Ma-ntorc si plec
Te las asa-n
Balta de noroi…
Sa zaci in propriu-ti venin!
Vestea buna de care va ziceam in postul trecut era ca o poezie de-a mea, e publicata intr-un volum de poezie al Inspectoratului Scolar al judetului Neamt, numit “Dor de poezie”.Nu ma asteptam la asa ceva, mai ales ca poezia aleasa de dirga nu e tocmai una din preferatele mele, dar daca se incadra in tema, hai fie si ea pe acolo si uite unde a ajuns.Imi place chestia asta! Nu are rima, masura sau alte elemente tipice pt o poezie buna, dar dupa parerea mea zice multe daca esti atent, reprezenta la un moment dat o stare si o parte din viata mea.A fost compusa la repezeala,parca pe o melodie de-a lui Eminem,caci fara muzica, poezia nu prinde contur la mine.
Ama ludens
Dupãce iubirea mea a paşit
pe drumurile alunecoase şi
înfundate de stropii de rãcealã,
când a simţit cãldura soarelui puternic,
a vrut sa se rãcoreascã în iarna de mult plecatã.
Dar a îngheţat, furându-mi posibilitatea
de a iubi din nou.
Însã primãvara a fost de partea mea
şia plecat repede , lãsând vara
sã-mi dezgheţe iubirea.
Apoi, dupã ploaia de îmbrãţişãri
şicãldura vorbelor sale, din acea “iubire”
a-nceput sã curgã apã, semn cã se dezgheţa.
Cartelele mele de metrou expiraserã,
aşa cã a trebuit sa iau un taxi
pânã la camera ascunsã
în forma de inimã roşie-albastrã.
Hingherii prindeau câinii roşii de turbare
şi maşina a putut trece pe partea cealaltã.
Acolo, miile de peşti piranhia erau gata de atac,
dar cartonaşul roşu al arbitrului i-a oprit instantaneu.
