Stateam in dimineata asta de vorba la o cafea cu un bun si vechi amic despre cum se schimba vremurile si lumea, si faceam o comparatie despre cum eram acum 3-4 ani si cum suntem acum.Acum cativa ani nu ne suportam absolut de loc, nu ne vorbeam, nu ne salutam, aveam o antipatie profunda unul fata de altul,iar in final aflam de la parintii nostrii, care erau si sunt foarte buni prieteni, ca vom pleca la mare impreuna. A fost vestea care cel putin pe mine, m*a debusolat de tot, trebuia sa il vad in fiecare zi, sa mergem impreuna la plaja, la masa, in final peste tot…
Ajungem intr-un final si la mare, aici aceeasi distanta, acelasi discutii contradictorii,farse facute unul altuia in fiecare zi,incepand de ora 6 jumate dimineata cu clante unse cu pasta de mici si terminand pe la ora 1-2 cu rame puse in cadita de dus.Cred ca a fost vacanta in care am ras cel mai mult si m-am distrat cel mai tare , chiar daca mi*a facut si mie destule farse urate de tot, am avut mare noroc amadoi ca stiam sa inotam.
Dupa toate astea, ajungem si acasa, e adevarat ca parca mai disparuse din antipatie aia, dar parca cand imi aduceam aminte de cate mi*a facut,tot la fel era. Cea mai mare bucurie a mea, a fost cand am aflat ca se va muta de la liceul in care invatam si eu.
Timpul a trecut, bineintels ca parintii nostrii au petrecut Craciunul si Anul nou impreuna, noi de acum ne acomodasem si eram foarte atenti ca nu cumva sa gasim “surprize” prin mancare, pahare, haine.Pana la urma ne obisnuisem si nu ne mai ardea de glume proaste si farse la tot pasul, le cam trecuse vremea.Urma vacanta de iarna si eram sigura ca va trebui din nou sa plecam in vacanta impreuna. Asa a si fost, ai nostrii iar au avut idei geniale si s-au gandit sa mergem la ski. Aici a urmat o parte destul de interesanta, eu pe placa. Placa era a lui evident, eu ma limitasem la schiuri.Desi am avut o mare retinere , crezand ca si aici va continua seria farselor, iar buna sa vointa de a ma invata pe mine sa ma dau cu placa, facea parte tot din vreo farsa, totusi am incercat.Nu am stat in picioare mai mult de 5 minute, iar cazatura de dupa a fost decisiva, nu mi-a mai trebuit placa.
S-a terminat si asta, am ajuns intreaga acasa, iar cu el nu am mai vobit cam pana prin aprilie-mai.Trecusem oarecum de stadiul de antipatie,adica acum aveam rabdare sa stau sa vorbesc in propozite cu el si sa nu ii mai dau raspunsuri monosilabice.
Se zice ca prietenul la nevoie se cunoastea, asa a si fost, iar eu am primit ajutor de la omul la care ma asteptam cel mai putin , care imi era foarte antipatic, alaturi de care am avut o vacanta pline de farse si multe altele.Nu va voi spune ce s*a intamplat si ce am patit, pentru ca face parte din viata mea personala si nu vreau sa o astern intr-un post pe blog.Pot sa va spun ca a fost o problema din categoria “problemelor sentimentale grave”.
In urma acestor probleme s*a legat o frumoasa prietenie, iar cel ce zice ca nu exista prietenii intre o fata si un baiat, nu are dreptate de loc, e vorba doar de respect. Acum cand ne uitam in urma si ne aduceam aminte de cate ne*am facut si de cate vorbe ne*am zis, nu ne vine nici nou sa credem, de fapt nici nu stiu de ce imi era asa antipatic.
Adevarul e ca mariile antipatii leaga de multe ori mari prietenii .
) ) Mult mai ok mi se pare “tradati in dragoste”, daca te prinde bafta ta, da asa , cu ispite si vrajeli, prost sa fii sa nu profiti.
).Cu ocazia asta tin sa multumesc cititorilor mei,celor care imi mai lasa cate un comment, demonstrandu-mi ca nu aberez singura si degeaba.Insa cel caruia trebuie sa ii multumesc in mod deosebit este 