IOANA

A inceput acum vreo 3 ani, povestea asta nu va avea sfarsit niciodata,nu-mi vine sa cred cat de repede au trecut anii, cat de mult s-au schimbat toti si toate,insa textele raman mereu acelasi.

Eram in tabara,iar deasupra noastra erau multe elicoptere militare care se invarteau pe acolo,dar niciodata nu credeam ca voi ajunge si eu intr-un astfel de elicopter. Cat timp am stat acolo, prin tabara si pe plaja se plimbau tot mai multi soldati, profesorii ne spuneam ca se ocupa cu supravegherea noastra, ca e o noua lege etc. Ei pareau baietii de treaba, adica intrau in vorba cu noi,isi mai dadeau cu parerea, lucruri de astea marunte.

A venit si momentul plecarii noastre acasa,eram bucuroasa ca in sfarit scap de sentimentul ala de urmarire , dar imi parea rau ca vacanta s-a terminat asa repede.

Dupa aproximativ o luna de la intoarcerea mea din tabara, primeste mama un plic acasa.In el scria ca trebuie sa se prezinte urgent cu mine la cea mai apropiata unitata militara.Am ramas surprinsi toti si nu am vrut sa ne ducem la inceput, dar pentru ca plicul mai venise si la alti colegi am hotarat sa mergem cu totii sa vedem ce vor de la noi.

Nu cred ca am sa uit vreodata, acea camera rece si toata alba, care nu avea decat 2 scaune si un geam, aici ne-a lasat pe toti sa asteptam.Intre timp pe parintii nostrii ii dusese in alt loc sa discute cu ei,noi am stat in tot acest timp singuri acolo,eram vreo 15, 5 fete si 10 baieti,toti de aceeasi varsta si toti fusesem in aceeasi tabara. Cand au iesit ai nostrii de acolo erau palizi si de-abia se mai tineau pe picioare.Dupa aia ne-a luat pe noi sa ne vorbeasca.

Alta camera rece, de data asta albastra,cu un birou mare, iar dupa el,un general gras si rosu in obraji.Ne-a tinut un discurs foarte sobru,prin care ne*a facut sa intelegem ca suntem datori tarii noastre.Eu nu prea il intelegeam,ce legatura am eu cu tara, is minora nene, ce mai vrei si tu ?

Nu ne-a mai tinut mult pe jar si ne-a zis ca am fost alesi dintre toti cei 350 de copii din tabara de la Navodari pentru a fi incorporati in divizia pt juniori a armatei.Am ramas toti cu gura cascata,adica,stai un pic,noi aveam 14-15 ani ! Ce sa cautam noi acolo ?!

Am facut si legatura, toti soldatii aia, care ’’ ne supravegheau ’’ , de fapt ne analizau si datorita lor am ajuns noi aici.

Bineinteles ca niciunul din noi nici nu vroia sa auda,la varsta aia sa fie in armata, sa faca sectoare, sa spele pe jos, sa se trezeasca numai la 6 dimineata ,cand aveam o multime de chefuri pe lista.

Ne-am schimbat repede punctul de vedere cand ne-a zis si avantajele acestei incorporari,care erau de nerefuzat,iar singur lucru pe care noi il aveam de facut era sa venim la antrenamente,parea usor, mai ales ca ne mai lua si de la scoala, iar absentele erau motivate.

Dupa ce am mai vorbit noi cu el, ne-a lasat sa ne luam ramas bun de la parintii, pe ei deja ii pusese sa semneze ca sunt de acord ca noi sa ramanem acolo,doar ca ai nostrii nu ne-am zis niciodata de ce au semnat :daca nu erau de acord,ne omora si pe noi si pe ei.

Din acel moment viata mea s-a schimbat.In unitate,este adevarat,stateam cel mai bine,eram oarecum protejati,nu faceam sectoare, nu spalam nimic.

La inceput mergeam la cursuri,luam notite, invatam despre cei mai mari criminali, am luat-o de la zero cu engleza,franceza, germana,spaniola si rusa.Era bine, profesorii erau mult mai diferiti de cei de la scoala, mate nu aveam decat vreo 2 ore pe saptaman, chimie nu, fizica 2 ore, era relaxare, pana cand am inceput antrenamentele.

Ne*au dus in mijlocul muntilor, intr-o cabana fara lumina si aici am inceput cred ca cele mai dure antrenamete.Alergam in fiecare dimineata cate 8 km pana la alt refugiu, iar daca vroiam sa bem apa din vreun parau nu aveam cum pentru ca toate erau otravite, in urma noastra mereu erau cate 6-7 caini, impreuna cu alti soldati.Noaptea ne scotea la vanatoare, mergeam in grupuri de cate 5 oameni pe poteci de munte,ne puneam fel de fel de obstacole,capcane de ursi si lupi,gropi in care daca faceam prostia si cadeam ne lasa pana dimineata,mancare nu ne dadea aproape de loc,3 zile pe saptamana, martea,joia si sambata ne trimitea in padure cu un cutit sa ne cautam singuri de mancare.Asa am ajuns de stiam toate radacinile copacilor si toate vagaunile,pana cand…

Daca va place povestea si vreti sa cititi si continuarea,astept parerile voastre prin commenturi sau pe mess.